Noutăți

Noutăți pe piața imobiliară din România în noiembrie 2024

Citește recapitularea celor mai importante 10 știri din domeniul imobiliar publicate în ultima lună și trecute în revistă de echipa Storia și OLX Imobiliare, platformele care formează cel mai mare ecosistem imobiliar din România. Pentru a vedea în mod recurent articolul recapitulativ al ultimei luni, urmărește platforma AgentExpert.

1# Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică ghidul unui program de finanțare care va permite persoanelor care locuiesc în zone montane să primească până la 10.000 de lei pentru achiziționarea unor sisteme de încălzire eficiente. Beneficiarii trebuie să vină cu o contribuție personală de cel puțin 30% din cheltuielile eligibile, iar pe lista sistemelor de încălzire eligibile se numără cele care funcționează cu lemne de foc, peleți sau bricheți, și anume: sobe, termosobe, șeminee și termoșeminee. În prima etapă, programul se va adresa comunelor montane din 27 de județe ale țării. (Avocatnet)

2# 38% dintre români cred că vor fi nevoiți să se mute într-o altă regiune a țării sau într-o țără mai răcoroasă ca urmare a efectelor încălzii globale, potrivit unui studiu realizat de Banca Europeană de Investiții (BEI) la care au răspuns peste 24.000 de persoane din Uniunea Europeană și Statele Unite. De asemenea, 46% dintre români anticipează că vor fi nevoiți să se mute la nivel local pentru a evita zonele predispuse la inundații, incendii forestiere sau alte fenomene meteo extreme. (Banca Europeană de Investiții)

3# 63% dintre persoanele care doresc un credit ipotecar vor să cumpere o locuință finalizată după anul 2010, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară SVN Credit România. 23% dintre respondenți se orientează spre locunțe construite între 1978 și 2010 și numai 11% sunt interesați de locuințe construite înainte de cutremurul din 1977. (Economica)

4# Parlamentul României a adoptat o lege potrivit căreia topografii pot lucra în continuare doar dacă primesc drept de semnătură de la Colegiul Geodezilor, un ONG nou-înființat la care topografii sunt obligați să plătească cotizații și o taxă anuală de școlarizare. Prevederea se aplică inclusiv pentru topografii care au fost deja autorizați de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Topografii avertizează că noua lege va bloca șantierele de construcții și va majora costurile dezvoltatorilor. (Economedia)

5# Dezvoltatorul imobiliar Prima Development a obținut autorizația de construire pentru un proiect imobiliar cu 491 de locuințe situat lângă stadionul Steaua din București. Proiectul imobiliar se numește Prima Astera și va fi construit în două faze, iar prima dintre ele va avea 294 de apartamente. Complexul va avea 583 de locuri de parcare și 33 de stații de încărcare pentru mașini electrice. (Economica)

6# Dezvoltatorul imobiliar Eden Capital Development a obținut autorizația de construire a unui complex imobiliar situat lângă centrul comercial AFI Cotroceni din București. Complexul va fi format din 12 blocuri cu câte 10 etaje și un total de 1.342 de apartamente, iar proiectul prevede și construirea unei grădinițe, a unei școli și a unei policlinici de medicină generală. (Radar Imobiliar)

7# Dezvoltatorul imobiliar Wallberg Properties a obținut autorizația de construire pentru al patrulea bloc de locuințe din cadrul proiectului XCity Towers dezvoltat în partea de nord a Timișoarei. În total, proiectul imobiliar XCity Towers va avea la finalizare peste 1.000 de apartamente și un parc cu o suprafață de peste 6.000 de metri pătrați. (Profit)

8# Dezvoltatorul imobiliar Speedwell a primit autorizația de construire pentru primele 50 de locuințe din proiectul rezidențial Glenwood Estate, care va fi construit în comuna Corbeanca din județul Ilfov. Lucrările de construcție vor începe în prima parte a anului 2025, iar proiectul va avea în total 209 locuințe. (Profit)

9# Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 2,4% în România în septembrie 2024 comparativ cu septembrie 2023 și a scăzut cu 2,6% în primele nouă luni ale anului comparativ cu perioada similară din 2023, potrivit celui mai recent raport al Instititul Național de Statistică. Pe segmentul clădirilor rezidențiale, lucrările de construcții au scăzut cu 22,5% în septembrie 2024 vs. septembrie 2023 și cu 23,7% în ianuarie-septembrie 2024 vs. ianuarie-septembrie 2023. (INS)

10# Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut în octombrie 2024 cu 5% comparativ cu octombrie 2023, în timp ce în mediul urban creșterea este cu peste 12%, potrivit datelor raportate de Institutul Național de Statistică (INS). Pentru primele 10 luni ale anului, numărul de autorizații este cu 3,5% mai mare la nivel național și cu peste 3% mai mare în mediul urban comparativ cu perioada similară a anului trecut. (INS)

Scris de:

Daniel este jurnalist freelancer. Scrie pentru diverse publicații despre industria auto și tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător și produce un newsletter săptămânal despre piața imobiliară. În timpul liber îi place să călătorească și să meargă la evenimente sportive.

Recomandările noastre

Analiza pieței imobiliare din România în ianuarie 2024 – date publice

Vezi analiza

Emisiunea ZF Real Estate by Storia.ro, pauza ta de prânz informativă, în fiecare marți

Vezi analiza

Noutăți pe piața imobiliară din România în august 2024

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare din România în iulie 2024 – date publice

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare din România în februarie 2024 – date publice

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare în iulie 2024 – date proprii

Vezi analiza