Analize

Analiza pieței imobiliare din România în decembrie 2023 – date publice

Numărul de tranzacții imobiliare a crescut cu 15% în decembrie 2023 comparativ cu aceeași lună a anului trecut, iar la nivelul întregului an piața a înregistrat o scădere mai mică de 10%.

Piața imobiliară din România a înregistrat creșteri importante în ultimele luni ale anului 2023 care s-au accentuat în decembrie, potrivit celor mai recente date publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). 

Astfel, datele oficiale indică peste 17.120 de tranzacții imobiliare pe parcursul lunii decembrie 2023, în creștere cu 15% comparativ cu decembrie 2022 și cu 6% comparativ cu noiembrie 2023. De altfel, decembrie a fost cea mai bună lună a anului 2023. 

Una dintre explicațiile pentru această evoluție este reprezentată de majorarea cotei reduse de TVA pentru locuințe noi, de la 5% la 9% începând din 1 ianuarie 2024, ceea ce a determinat o parte dintre persoanele care intenționau să facă o achiziție în prima parte a acestui an să devanseze achiziția pentru a beneficia de un cost efectiv mai scăzut. 

În acest context, București a raportat în decembrie 2023 aproape 6.500 de tranzacții, în creștere cu 20% comparativ cu decembrie 2022 și cu 30% față de noiembrie 2023. Deloc surprinzător, și în Capitală vorbim despre cel mai mare număr lunar de tranzacții din acest an, la capătul celei de-a șasea luni consecutive de creșteri. 

Brașov a avut o evoluție ușor atipică cu cea înregistrată în cea mai mare parte a țării. Primul județ după București ca număr de tranzacții a înregistrat în decembrie 1.132 de vânzări, în creștere cu aproape 2% comparativ cu luna similară din 2022, dar în scădere cu 10,5% față de luna noiembrie 2023. 

Doar județul Timiș a mai reușit în decembrie să depășească pragul psihologic de 1.000 de tranzacții, iar în acest caz vorbim despre creșteri pe linie: +27% comparativ cu decembrie 2022 și +7% dacă ne raportăm la luna anterioară. 

Între timp, în județul Cluj s-au înregistrat în total 807 tranzacții, aproape la fel de multe ca cele din decembrie 2022 și cu 22,5% mai puține decât în luna anterioară. De asemenea, dintre marile județe ale țării se remarcă și Iași, care a înregistrat cel mai mare număr lunar de tranzacții al anului, și anume 791. Cu această valoare, principalul județ al Moldovei a înregistrat un număr aproape dublu de tranzacții comparativ cu decembrie 2022 (+83%) și cu 11% în creștere comparativ cu noiembrie 2023. 

Piața imobiliară în 2023

Piața imobiliară din România a încheiat anul 2023 cu un număr total de 158.448 de tranzacții, corespunzător unei scăderi cu 9,66% comparativ cu anul 2022. În prima jumătate a anului, scăderea numărului de tranzacții a fost de 22% – 25%, pentru ca în a doua jumătate a anului piața să raporteze creșteri lunare din ce în ce mai puternice, care au permis încheierea anului calendaristic cu o scădere mai mică de 10%. 

Într-un mod asemănător a evoluat piața imobiliară și în principalele orașe și județe. Astfel, la nivelul întregului an, piața din București a raportat o scădere mai mică de 16%, cu un total de 48.597 de tranzacții, ceea ce reprezintă 30% din numărul total de tranzacții raportate la nivel național. 

Între timp, Brașov a devenit a doua piață imobiliară din România ca urmare a celor peste 10.500 de tranzacții care au avut loc în cursul anului trecut. Mai interesant este că aici piața a înregistrat o scădere cu numai 1,26% a numărului de tranzacții, de departe cel mai bun rezultat dintre principalele județe ale țării. 

Cu circa 10.200 de tranzacții, Timiș a ocupat poziția a treia la nivel național și o scădere procentuală foarte apropiată de cea medie pe țară: -10%. O evoluție procentuală mai bună s-a înregistrat în Cluj, acolo unde numărul de tranzacții a scăzut cu aproape 6,5%, până la aproape 9.400 de tranzacții. 

 

Numărul ipotecilor active, în continuă creștere

Concomitent cu creșterea puternică a numărului de tranzacții din luna decembrie a crescut și numărul ipotecilor active. Datele publicate de ANCPI indică pentru luna decembrie un număr total de 8.180 de ipoteci active, în creștere cu aproape 28% comparativ cu decembrie 2022 și cu 15% față de noiembrie 2023. La nivelul întregului an, numărul total de ipoteci active a fost de 68.454, în scădere cu 10,4%, procent foarte apropiat de cel înregistrat și la numărul de tranzacții. 

Așa cum era de așteptat, cel mai mare număr de ipoteci a fost înregistrat în București, care a raportat 2.739 ipoteci în decembrie (-4% vs. decembrie 2022) și un număr total de 23.336 ipoteci la nivelul întregului an, în scădere cu aproape 15%. 

La fel ca în luna noiembrie, Ilfov s-a remarcat printr-o creștere mai puțin obișnuită la acest capitol. Astfel, județul care înconjoară Capitala a raportat 965 de ipoteci active în decembrie, de peste 3 ori mai multe decât în ultima lună din 2022, astfel că la nivelul anului a ajuns aproape de 4.900 de ipoteci active. Cu excepția Covasnei, care oricum are un număr nereprezentativ de ipoteci, Ilfov este județul cu cea mai mare creștere a numărului de ipoteci active pe parcursul anului 2023: +10,8%. 

Alte trei județe au mai raportat peste 4.000 de ipoteci active pe parcursul anului, și anume Timiș (4.879 de ipoteci, -9%), Cluj (4.317 ipoteci, -6%) și Constanța (4.137 ipoteci, +1,7%). 

Este important de precizat că numărul de ipoteci active pe care îl raportează ANCPI în fiecare lună include și creditele ipotecare de refinanțare. ANCPI nu oferă o statistică separată pentru acestea din urmă, însă în acest an numeroase persoane au ales să-și refinanțeze creditele ipotecare pentru a trece de la ratele calculate pe baza indicelui ROBOR la ratele calculate pe baza indicelui IRCC. 

Pe parcursul ultimei luni, dobânzile au rămas în general stabile. Conform metodologiei de calcul, indicele IRCC are o valoare de 5,97% începând din 1 ianuarie și până în 31 martie, în creștere nesemnificativă de la valoarea de 5,96% înregistrată anterior. Între timp, indicele ROBOR utilizat pentru creditele ipotecare acordate înainte de 1 mai 2019 este de 6,14%, în scădere ușoară de la valoarea de 6,21% înregistrată la finalul lunii decembrie. 

Mai multe autorizații în mediul urban

Între timp, Institutul Național de Statistică (INS) a publicat datele cu privire la numărul autorizațiilor de construire acordate la nivel național în primele 11 luni ale anului, cu scăderi pe linie indiferent că vorbim despre numărul de autorizații de construire sau suprafața utilă autorizată. 

Astfel, în mediul urban, în luna noiembrie au fost emise 844 de autorizații, în scădere cu 19% comparativ cu luna similară a anului 2022 și cu aproape 5% comparativ cu octombrie. Suprafața utilă asociată acestor autorizații este de peste 327.000 de metri pătrați, în scădere cu peste 40% raportat la luna similară din 2022 și cu numai 1,4% raportat la octombrie. 

În mediul rural au fost acordate 1.856 de autorizații de construire în luna noiembrie, cu 13% mai puține vs. noiembrie 2022 și cu 12% mai puține decât în octombrie 2023. Inevitabil, scăderea se reflectă și în cazul suprafețelor autorizate, care au atins în noiembrie ceva mai mult de 305.000 de metri pătrați utili, în scădere cu 15% vs. noiembrie 2022 și cu 14% vs. octombrie 2023. 

În total, la nivel național, numărul autorizațiilor de construire eliberate de autoritățile locale a fost de 2.700, ceea ce reprezintă o scădere de 15% vs. noiembrie 2022 și de 10% comparativ cu octombrie 2023. În schimb, suprafața utilă autorizată a fost de aproape 913.000 în noiembrie 2023, în scădere cu 31% vs. noiembrie 2022 și cu aproape 8% comparativ cu octombrie 2023. 

La nivelul primelor 11 luni ale anului, dezvoltatorii au obținut în total 32.096 de autorizații de construire, în scădere cu aproape 22% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce suprafața totală autorizată a fost de aproape 7,9 milioane de metri pătrați, în scădere cu aproape 25% comparativ cu ianuarie – noiembrie 2022. 

Potrivit datelor raportate de Banca Națională a României (BNR), moneda euro, folosită ca reper în aproape orice tranzacție imobiliară, a avut în luna decembrie o valoare medie de 4,9704 lei, practic în stagnare comparativ cu valoarea de 4,9702 lei din noiembrie și în creștere cu 0,98% comparativ cu valoarea medie din decembrie 2022.

Scris de:

Daniel este jurnalist freelancer. Scrie pentru diverse publicații despre industria auto și tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător și produce un newsletter săptămânal despre piața imobiliară. În timpul liber îi place să călătorească și să meargă la evenimente sportive.

Recomandările noastre

Analiza pieței imobiliare în noiembrie 2023 | Date proprii

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare din România în martie 2025, date publice

Vezi analiza

Noutăți pe piața imobiliară din România în august 2023

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare din România în octombrie 2024 – date publice

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare din România în aprilie 2024 – date publice

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare din România în februarie 2025, date publice

Vezi analiza