Analize

Analiza pieței imobiliare din România în iunie 2025 – date publice

România a înregistrat aproape 13.000 de tranzacții imobiliare în luna iunie, în creștere cu 6% comparativ cu luna iunie 2024. Dintre principalele județe, Iași, Constanța și Cluj au raportat cele mai mari creșteri. 

Iunie a devenit a doua lună consecutivă și a treia lună calendaristică din acest an în care numărul de tranzacții imobiliare cu unități individuale este în creștere comparativ cu luna similară a anului trecut, potrivit celui mai recent raport publicat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). 

Astfel, la nivel național, vara a început cu 12.800 de tranzacții, ceea ce reprezintă o creștere cu 6,4% comparativ cu iunie 2024. După o creștere ușoară în mai, piața imobiliară din București a revenit pe scădere, cu aproape 3.400 de tranzacții, cu 12% mai puține decât în iunie 2024.

În acest context, creșterea medie raportată la nivel național a venit pe fondul evoluției din principalele județe ale țării. Astfel, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Iași (750 de tranzacții, +43%), Constanța (800 de tranzacții, +34%) și Cluj (750 de tranzacții, +30%). Creșteri peste media națională s-au înregistrat și în Brașov (700 de tranzacții, +28%) și Ilfov (800 de tranzacții, +13%). 

Cu excepția Capitalei, un singur județ din top 10 a înregistrat o reducere a numărului de tranzacții: Timiș (800 de tranzacții, -10%). 

Piața imobiliară în precedentele 3 luni ale anului

Pentru o comparație mai relevantă a evoluției recente a pieței imobiliare, datele ANCPI arată că în precedentele trei luni pentru care există informații, adică aprilie – iunie 2025, la nivel național au avut loc peste 37.600 de tranzacții, în scădere cu 2% comparativ cu perioada aprilie-iunie.

Marile județe ale țării au raportat creșteri și pentru acest interval de trei luni, iar în acest caz se remarcă județele Iași (2.000 de tranzacții, +15%), Cluj (2.300 de tranzacții, +12%) sau Constanța (2.200 de tranzacții, +9%). De altfel, singurul județ din top 10 cu scădere pe acest interval este Brașov (1.900 de tranzacții, -6%). 

În schimb, piața imobiliară din București este în scădere și în cazul acestei perioade, cu aproape 10.200 de tranzacții, cu 15% mai puține decât în perioada similară a anului trecut. 

Piața imobiliară în prima jumătate a anului

Piața imobiliară din România a încheiat prima jumătate a anului cu peste 74.500 de tranzacții, ceea ce reprezintă o scădere cu aproape 3,5% comparativ cu primele șase luni din 2024. 

Principala explicație pentru această scădere națională este reprezentată de piața imobiliară din București, întrucât în Capitală au avut loc 21.400 de tranzacții, cu peste 10% mai puține decât în prima jumătate a anului trecut. 

Pe de altă parte, numeroase județe de top au înregistrat creșteri, iar Constanța a devenit județul cu cele mai multe tranzacții: aproape 4.900 și o creștere cu 24% comparativ cu prima jumătate a anului trecut. De asemenea, Cluj a raportat o creștere cu 13%, la peste 4.700 de tranzacții, în timp ce în Ilfov au avut loc cu 5% mai multe tranzacții (aproape 4.300). 

Dintre județele de top, scăderi au fost raportate în Iași (-32%, 3.300 de tranzacții), Brașov (-10%, 3.700 de tranzacții) și Timiș (-5%, 4.700 de tranzacții). 

Ipotecile active au crescut cu 16%

Numărul de ipoteci active a crescut într-un ritm mai accelerat comparativ cu numărul de tranzacții. Astfel, ANCPI a raportat peste 7.000 de ipoteci active în luna iunie, cu aproape 16% mai multe comparativ cu luna similară a anului trecut. 

Aproape 1.900 dintre ipotecile active au fost înregistrate în București, însă Capitala a raportat o scădere cu 11%. De altfel, București este unica piață imobiliară majoră a României cu ipoteci active în scădere, în contextul în care toate județele de top sunt pe plus: Ilfov (+65%), Timiș (+47%), Constanța (+46%), Iași (+28%) sau Cluj (+19%). 

Situația este asemănătoare și dacă ne raportăm la cele mai recente trei luni pentru care există date. Astfel, la nivel național se înregistrează o creștere cu aproape 10% a ipotecilor active (aproape 21.900), în timp ce București este singura piață majoră în scădere: 9.000 de ipoteci, în scădere cu 11%. La polul opus se remarcă creșteri pentru Ilfov (+50%), Timiș (+36%) sau Cluj (+27%). 

În prima jumătate a anului, numărul de ipoteci active a depășit 44.000, iar creșterea este cu 11% comparativ cu perioada similară din 2024. În acest caz, inclusiv piața din București este pe teritoriu pozitiv, cu 13.000 de ipoteci active (+1%), în timp ce marile județe imobiliare au raportat creșteri procentuale formate din două cifre: Ilfov (+48%), Timiș și Cluj (ambele cu +30%) sau Brașov (+16%). 

Ca de obicei, este important de menționat că numărul de ipoteci active pe care îl raportează ANCPI în fiecare lună include și creditele ipotecare de refinanțare. ANCPI nu oferă o statistică separată pentru acestea din urmă, însă în prezent numeroase persoane aleg să-și refinanțeze creditele ipotecare pentru a beneficia de o perioadă de 3-5 ani de dobândă fixă. 

Banca Națională a României (BNR) a decis în ședința din 8 iulie să păstreze dobânda de politică monetară la 6,5%, nivel care nu a mai fost modificat de la ședința din august 2024. Anterior, BNR analizase opțiunea de a reduce dobânda, însă a renunțat la această idee pentru că anticipează o creștere a inflației din cauza majorării TVA-ului începând din 1 august. 

Pe de altă parte, pachetul de măsuri fiscale adoptate recent de Guvern a avut ca efect pozitiv scăderea indicelui ROBOR la 3 luni la 5,77%, comparativ cu 7,09% cu numai o lună în urmă. Acest indice este utilizat pentru calcularea dobânzilor la creditele ipotecare acordate înainte de 1 mai 2019. 

Indicele IRCC, utilizat pentru creditele ipotecare acordate după 1 mai 2019, va avea în perioada 1 iulie – 30 septembrie valoarea de 5,55%, similară cu cea din precedentele 3 luni, potrivit datelor BNR. 

Autorizațiile de construire în mai 2025

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat recent datele despre autorizațiile de construire emise de autoritățile publice locale în cursul lunii mai. 

Astfel, la nivel național au fost emise în luna mai aproape 3.400 de autorizații, cu 10% mai multe comparativ cu luna mai a anului trecut. Mediul urban a rămas în preajma pragului de 1.000 de autorizații, în creștere cu mai puțin de 1%, în timp ce mediul rural a înregistrat o creștere cu 15%, la aproape 2.400 de autorizații. 

Situația este ușor diferită în privința suprafeței totale aferente acestor autorizații. În total au fost autorizați aproape 753.000 de metri pătrați, în creștere cu aproape 8%, însă mediul urban a raportat o scădere cu 2%, la puțin peste 337.000 de metri pătrați. În schimb, mediul rural a înregistrat o creștere cu 17% la acest indicator, la aproape 416.000 de metri pătrați. 

Dacă ne raportăm la cele mai recente trei luni pentru care există date, și anume martie – mai, atunci numărul de autorizații a fost de aproape 10.000, foarte aproape de datele pentru perioada similară a anului trecut. Și în acest caz se observă o ușoară scădere pe segmentului urban (2.900 de autorizații, -3%), concomitent cu o stagnare pe segmentul rural la circa 6.700 de autorizații. 

În acest interval de trei luni, autoritățile publice au autorizat în total 2,1 milioane de metri pătrați utili, în scădere cu 6% raportat la perioada similară din 2024. Și aici mediul urban a înregistrat o scădere (984.000 de metri pătrați, -16%), în timp ce mediul rural este pe plus (1,14 milioane de metri pătrați, +5%). 

În acest context, în cele cinci luni din acest an pentru care există date publice, numărul autorizațiilor de construire a fost de peste 14.100, în creștere cu 0,6% comparativ cu perioada ianuarie – mai 2024. Mediul urban a stagnat la aproape 4.300 de autorizații, în timp ce mediul rural a crescut cu 0,9% la aproape 9.900 de autorizații. 

Pentru aceeași perioadă, suprafața autorizată la nivel național a fost de aproape 3,2 milioane de metri pătrați, în scădere cu aproape 4% comparativ cu ianuarie – mai 2024. Și în acest caz se remarcă o scădere pe segmentul urban (1,5 milioane de metri pătrați, -12%), concomitent cu o creștere în mediul rural (1,69 milioane de metri pătrați, +5%). 

Pe baza acestor autorizații, la nivel național urmează să se construiască aproape 28.700 de locuințe, ceea ce reprezintă o stagnare comparativ cu perioada similară a anului trecut. 

Cele mai multe locuințe au fost autorizate în județul Ilfov (3.700, în creștere cu 21%), însă cea mai mare creștere procentuală în rândul județelor de top a fost înregistrată în Constanța, acolo unde au fost autorizate aproape 2.700 de locuințe (+32%). Județele Iași și Timiș au depășit de asemenea pragul de 2.000 de locuințe autorizate, însă valorile sunt în scădere cu 3% și, respectiv, 7%. 

Totuși, cea mai mare scădere este înregistrată în București: doar 1.800 de locuințe autorizate, corespunzător unei scăderi cu 45% comparativ cu primele cinci luni ale anului trecut. 

Potrivit datelor raportate de Banca Națională a României (BNR), moneda euro, folosită ca reper în aproape orice tranzacție imobiliară, a avut în luna iunie 2025 o valoare medie de 5,0468 lei, în scădere cu 0,44% comparativ cu valoarea medie de 5,0690 din mai 2025 și în creștere cu 1,4% comparativ cu valoarea medie de 4,9766 lei din iunie 2024.

Scris de:

Daniel este jurnalist freelancer. Scrie pentru diverse publicații despre industria auto și tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător și produce un newsletter săptămânal despre piața imobiliară. În timpul liber îi place să călătorească și să meargă la evenimente sportive.

Recomandările noastre

Noutăți pe piața imobiliară din România în ianuarie 2024

Vezi analiza

CAMPANIE PROMOȚIONALĂ ”STORIA BLACK FRIDAY DEALS”

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare în iunie 2023 | Date din Storia.ro & OLX Imobiliare

Vezi analiza

NOUA OFERTĂ COMERCIALĂ STORIA

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare din România în iunie 2024 – date publice

Vezi analiza

Noutăți pe piața imobiliară din România în decembrie 2024

Vezi analiza