Analize

Contactările directe pentru cumpărarea de apartamente au scăzut în martie cu 28%

În luna martie, contactările directe au scăzut cu 28% la nivel național pentru anunțurile de vânzare de apartamente și cu 10% pentru închirierile de apartamente comparativ cu luna similară a anului trecut. 

Pentru o evaluare cât mai realistă a evoluției pieței imobiliare din România, toate datele din acest material au ca puncte de referință luna similară a anului anterior și luna precedentă a anului curent. De exemplu, luna martie 2025 a fost echivalată cu valoarea 1, iar o valoare de 1,2 pentru luna martie 2026 simbolizează practic o creștere cu 20% în martie 2026 comparativ cu martie 2025. 

Începând din ianuarie 2026, metodologia de calcul pentru numărul de contactări directe a fost actualizată și nu mai include date despre afișarea numărului de telefon menționat în anunț.

Vânzări de apartamente și case

Datele colectate pe baza anunțurilor publicate pe platformele imobiliare Storia și OLX Imobiliare indică o scădere cu 28% a numărului de contactări directe pentru cumpărarea de apartamente în martie 2026 comparativ cu luna similară a anului trecut, în timp ce numărul de afișări a scăzut cu 24%. 

Astfel, martie 2026 este a opta lună consecutivă în care se înregistrează scăderi pe acest segment, o tendință care a început după eliminarea cotei reduse de TVA de 9% și creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 21%.

De altfel, scăderile raportate pentru contactările directe sunt foarte asemănătoare cu scăderile înregistrate la numărul de tranzacții cu unități individuale anunțat lunar de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). 

În acest context, în primul trimestru al anului s-a înregistrat o scădere cu 26% a numărului de contactări directe, simultan cu o scădere cu 23% a numărului de afișări pentru apartamentele disponibile pe piață comparativ cu primele trei luni ale anului trecut.

O tendință de scădere este vizibilă inclusiv pe segmentul anunțurilor cu case la vânzare. Astfel, numărul de contactări directe pentru achiziția de case a scăzut cu 23% în luna martie comparativ cu martie 2025, concomitent cu o scădere cu 19% a numărului de afișări. 

Pentru perioada primelor trei luni ale acestui an, contactările directe au scăzut cu 22%, în timp ce afișările s-au redus cu 18% comparativ cu perioada ianuarie – martie 2025. 

Închirieri de apartamente și case

Scăderi se înregistrează și pe segmentul locuințelor disponibile pentru închiriere, însă acestea sunt mai puțin pronunțate comparativ cu cele observate pentru anunțurile de vânzare. 

Astfel, numărul de contactări directe pentru închirierea de apartamente a scăzut în luna martie cu 10% comparativ cu martie 2025, în timp ce afișările s-au redus cu 12%. Și în acest caz vorbim despre o tendință pe termen mai lung, întrucât segmentul de închirieri este în scădere pentru a 10-a lună consecutiv. 

Pentru primele trei luni ale anului, datele indică scăderi cu 10% atât pentru contactările directe, cât și pentru afișările anunțurilor cu apartamente de închiriat comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Între timp, segmentul caselor disponibile la închiriat a avut o evoluție diferită, lucru deloc surprinzător în contextul în care numărul acestora este semnificativ mai mic comparativ cu cel al apartamentelor disponibile pentru închiriat. 

Astfel, contactările directe pentru închirierea de case au crescut cu 4% în martie 2026 comparativ cu martie 2025, în timp ce numărul de afișări a stagnat. Numărul de contactări directe pe acest segment este în creștere lunară de mai bine de un an, la fel ca și în cazul afișărilor. 

Pentru primele trei luni ale anului, datele arată o creștere cu 9% a contactărilor directe comparativ cu perioada ianuarie – martie 2025, în timp ce numărul afișărilor este în scădere cu 2%.

Vânzări de terenuri

Datele colectate de pe platformele Storia și OLX Imobiliare arată că piața de terenuri disponibile la vânzare a avut o evoluție asemănătoare cu cea a vânzărilor de locuințe. 

De exemplu, contactările directe pentru cumpărarea de terenuri au scăzut în luna martie cu 25% comparativ cu martie 2025, simultan cu o scădere cu 22% a numărului de afișări. 

La nivelul primelor trei luni ale anului, datele indică scăderi cu 24% atât pentru numărul de contactări directe, cât și pentru afișări, comparativ cu perioada ianuarie – martie 2025. 

Concluzii

Cu mici excepții, datele agregate pentru segmentele de anunțuri imobiliare publicate pe platformele Storia și OLX Imobiliare indică o scădere generală a numărului de contactări directe și afișări în luna martie, dar și la nivelul primelor trei luni ale anului, comparativ cu perioadele similare din 2025. 

Această tendință nu este însă una surprinzătoare, întrucât evoluția este foarte apropiată din punct de vedere procentual de cea a numărului de tranzacții imobiliare raportate lunar de ANCPI. 

Scris de:

Daniel este jurnalist freelancer. Scrie pentru diverse publicații despre industria auto și tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător și produce un newsletter săptămânal despre piața imobiliară. În timpul liber îi place să călătorească și să meargă la evenimente sportive.

Recomandările noastre

Noutăți pe piața imobiliară din România în martie 2025

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare din România în februarie 2024 – date publice

Vezi analiza

Noutăți pe piața imobiliară din România în martie 2026

Vezi analiza

Specialiștii în imobiliare: cererea pentru locuințe vechi și chirii, în creștere după majorarea TVA

Vezi analiza

Noutăți pe piața imobiliară din România în aprilie 2024

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare din România în noiembrie 2024, date publice

Vezi analiza