Noutăți

Noutăți pe piața imobiliară din România în august 2023

Citește recapitularea celor mai importante 10 știri din domeniul imobiliar publicate în ultima lună și trecute în revistă de echipa Storia.ro și OLX Imobiliare, platformele care formează cel mai mare ecosistem imobiliar din România. Pentru a vedea în mod recurent articolul recapitulativ al ultimei luni, urmărește blogul Storia.ro.

#1 Guvernul a modificat planurile cu privire la impozitul anual pentru persoanele fizice care dețin locuințe cu o valoare mai mare de 500.000 de euro, pe care intenționează să-l introducă începând de anul viitor, potrivit unor surse citate de televiziunea Digi24. Astfel, impozitul anual ar urma să fie de 0,3% din valoarea imobilelor, în loc de 1% cum era menționat într-un draft de ordonanță anterior. În plus, vor exista și o serie de excepții, în special pentru persoanele care au cumpărat locuințele prin credit bancar. (Digi24)

#2 Dobânda medie anuală efectivă (DAE) percepută de bănci pentru creditele noi pentru locuințe a scăzut pentru prima oară din decembrie 2021 la nivelul unei luni calendaristice, potrivit datelor analizate de publicația Profit. Astfel, DAE pentru creditele noi pentru locuințe a scăzut de la 8,44% pe an în luna mai la 7,97% în luna iunie, acestea fiind cele mai recente date disponibile. Între timp, dobânzile pentru creditele ipotecare în derulare cu scadența inițială de peste 5 ani au scăzut într-un ritm mult mai lent, de la 8,26% la 8,2%. (Profit)

#3 România este pe locul trei în Europa în topul țărilor cu cele mai ieftine locuințe, după Bosnia și Herțegovina și Grecia, potrivit studiului Deloitte Property Index 2023 realizat în 27 de țări. Astfel, prețul mediu pentru o locuință nouă din România a fost în 2022 de 1.417 euro/m2, în creștere cu 12% comparativ cu 2021. Studiul arată că cel mai scump oraș din România este Cluj-Napoca, cu un preț de 2.363 de euro/m2 pentru locuințe și o chirie medie lunară de 8,6 euro/m2. Între timp, în București, prețul mediu pentru achiziție este de 1.693 euro/mp2, în timp ce prețul mediu pentru închiriere este de 8,1 euro/m2. (Hotnews)

#4 Volumul lucrărilor de construcții a crescut în prima jumătate a anului cu 12% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit celui mai recent raport publicat de Institutul Național de Statistică. În funcție de elementele de structură, creșterile au fost de 37% pentru reparații capitale, 10% pentru construcții noi și 10% pentru lucrări de întreținere și reparații curente. Pe de altă parte, creșterea aparent puternică a lucrărilor de construcții a fost determinată de construcțiile inginerești, în cazul cărora creșterea a fost de 33%. În schimb, în cazul clădirilor rezidențiale s-a înregistrat o scădere cu 4,6% a volumului de lucrări de construcții. (INS)

#5 În luna iulie au fost eliberate la nivel național 3.056 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 1,3% comparativ cu iunie 2023, dar în scădere cu aproape 21% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică. Suprafața totală utilă pentru care s-au obținut autorizații a fost de 871.621 de metri pătrați, în creștere cu 9% comparativ cu iunie 2023, dar în scădere cu 24% față de iulie 2022. (INS)

#6 Hotelul MSR Port Mangalia a fost scos la vânzare pentru 4,195 milioane de euro. Inaugurat în anul 2017, hotelul de 4 stele este situat în centrul Mangaliei, în imediata apropiere a Sanatoriului Balnear și de Recuperare. Hotelul beneficiază de 32 de spații de cazare, printre care și 12 apartamente, iar camerele oferă priveliște spre portul turistic sau spre oraș. (CugetLiber)

#7 Proiectul imobiliar Cortina 126 din zona Pipera dezvoltat de Eden Capital Development va utiliza un sistem de climatizare LG Multi V i, care include un algoritm de inteligență artificială capabil să adapteze modul de utilizare pe baza datelor despre temperatura exterioară, temperatura interioară și prognozele aplicațiilor meteo. În acest fel, sistemul de climatizare este mai eficient prin reducerea consumului de energie electrică. În varianta premium, sistemul de climatizare va fi disponibil pentru cumpărătorii de locuințe din Cortina 126 și cu sistem cu recuperare de căldură. (Bursa)

#8 Primăria Constanța intenționează să introducă în intravilan o suprafață de 300 de hectare de teren situată de-o parte și de alta a Drumului Național DN3C, care conectează partea de Vest a Constanței de localitatea Ovidiu. Pe această suprafață de teren s-ar putea construi spații comerciale, clădiri rezidențiale și instituții publice, precum și o serie de drumuri de legătură. (Wall Street)

#9 Asociația Investitorilor de Real Estate din România (AREI) avertizează că piața imobiliară din România poate intra în blocaj anul viitor în cazul în care Guvernul va introduce noutățile fiscale care au fost publicate într-un draft de ordonanță. Asociația consideră că cererea și oferta de pe piața imobiliară ar putea scădea cu 50% în 2024 și că noile taxe vor genera o creștere a riscului de evaziune fiscală. (AREI)

#10 Primarul Capitalei, Nicușor Dan, susține că unii dezvoltatori imobiliari au început să dea în judecată funcționarii primăriei care refuză să emită anumite documentații pentru proiecte imobiliare. Acesta susține însă că actuala administrație a emis peste 2.000 de autorizații de construire, dintre care 100 pentru restaurarea unor clădiri istorice. (G4 Media)

Scris de:

Daniel este jurnalist freelancer. Scrie pentru diverse publicații despre industria auto și tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător și produce un newsletter săptămânal despre piața imobiliară. În timpul liber îi place să călătorească și să meargă la evenimente sportive.

Recomandările noastre

Recapitulare: cele mai importante noutăți imobiliare din IUNIE 2023

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare din România în decembrie 2023 – date publice

Vezi analiza

Analiză Storia.ro: care sunt cele mai populare luni pentru vânzare sau închiriere

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare în decembrie 2023 – date proprii

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare în octombrie 2023 | Date proprii

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare, pe baza datelor Storia.ro și OLX Imobiliare | Raport Mai

Vezi analiza