Analize

Analiza pieței imobiliare din România în februarie 2024 – date publice

Numărul de tranzacții imobiliare a crescut în luna februarie 2024 cu 28% comparativ cu luna similară a anului trecut. Creșterea este foarte apropiată de cea raportată și în prima lună a anului. 

Piața imobiliară din România a continuat să înregistreze o creștere semnificativă a numărului de tranzacții si în luna februarie, după debutul bun înregistrat în ianuarie, potrivit celui mai recent raport publicat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). 

Astfel, în țara noastră au avut loc aproape 14.200 de tranzacții pe parcursul lunii februarie 2024, în creștere cu 28% comparativ cu februarie 2023 și cu 39% comparativ cu ianuarie 2024. 

Spre deosebire de cea mai mare parte a anului trecut, piața imobiliară din București a avut o evoluție foarte apropiată de media națională, după ce a raportat aproape 4.200 de tranzacții în februarie 2024, în creștere cu 27% comparativ cu februarie 2023 și cu 35% comparativ cu ianuarie 2024. 

Județul Iași continuă să impresioneze prin creșterile accelerate și a urcat deja pe locul doi în topul județelor cu cele mai numeroase tranzacții: peste 1.500 în luna februarie 2024, de peste trei ori mai multe decât în perioada similară a anului trecut și dublu comparativ cu luna ianuarie 2024. 

Cu aproape 900 de tranzacții, Timiș completează podiumul în urma unor creșteri cu 20% comparativ cu februarie 2023 și cu 24% comparativ cu ianuarie 2024, în timp ce alte trei județe au raportat între 700 și 800 de tranzacții pe parcursul lunii februarie: Cluj, Constanța și Brașov. 

Dintre principalele județe ale țării din punct de vedere imobiliar, Brașov este singurul în care numărul de tranzacții a scăzut comparativ cu luna similară a anului trecut (-8%). Această scădere vine însă în contextul în care Brașov a fost anul trecut a doua piața imobiliară a României după București. 

Piața imobiliară în primele două luni ale anului

La nivelul primelor două luni ale anului, în România s-au înregistrat peste 24.400 de tranzacții imobiliare, în creștere cu 27% comparativ cu primele două luni ale anului 2023. Cu aproape 7.300 de tranzacții, Capitala este de departe principala piață imobiliară a României, însă creșterea pe primele două luni este ceva mai scăzută comparativ cu media națională: aproape 19%. 

Iași a urcat până pe locul doi în topul național după o triplare a numărului de tranzacții la peste 2.200 și este, de altfel, singurul județ care a depășit pragul de 2.000 de tranzacții în această perioadă. 

Creșteri mai mari decât media națională a raportat și județul Timiș, cu peste 1.600 de tranzacții (+45%), în timp ce următoarele poziții în top sunt ocupate de Brașov, Cluj și Constanța. Dintre acestea, Brașov se remarcă prin cea mai mică creștere: doar 1,43% în primele două luni comparativ cu ianuarie-februarie 2023. 

Acest debut de an pentru piața imobiliară trebuie însă pus în context: numărul de tranzacții a fost scăzut în prima parte a anului trecut pentru a crește apoi semnificativ în ultimele luni ale anului, în special pe fondul schimbărilor fiscale care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024, dintre care cea mai importantă noutate este majorarea cotei reduse de TVA de la 5% la 9%. 

Prin urmare, este posibil ca unele tranzacții încheiate în ianuarie și februarie 2024 să fie reprezentate de demersuri începute de fapt spre finalul anului trecut, astfel că este incert dacă aceste creșteri vor continua și pe parcursul următoarelor luni.

 

Numărul ipotecilor active, în continuă creștere

Conform așteptărilor, concomitent cu creșterea puternică a numărului de tranzacții din primele două luni ale anului a crescut și numărul ipotecilor active. 

Datele oficiale raportate de ANCPI indică peste 7.200 de ipoteci active în luna februarie 2024, în creștere cu 65% comparativ cu numărul ipotecilor active din februarie 2023 și cu 38% comparativ cu ianuarie 2024. 

Bucureștiul a raportat peste 2.100 de ipoteci active, în creștere cu 35% comparativ cu februarie 2023 și cu 26% față de ianuarie 2024. Interesant este că în Iași numărul ipotecilor active a fost de 6 ori mai mare decât în perioada similară a anului trecut și a depășit pragul de 1.000 de ipoteci active, un semnal că această creștere a numărului de tranzacții din județ a fost alimentată de creșterea creditării. În Timiș, numărul ipotecilor active s-a dublat la peste 600. 

La nivelul primelor două luni ale anului, numărul total de ipoteci active a fost de peste 12.400, în creștere cu 46% comparativ cu primele două luni ale anului trecut. Dintre acestea, aproape 3.900 au fost raportate în București, unde creșterea procentuală a fost însă mult sub media pieței: 17%. 

Este important de precizat că numărul de ipoteci active pe care îl raportează ANCPI în fiecare lună include și creditele ipotecare de refinanțare. ANCPI nu oferă o statistică separată pentru acestea din urmă, însă în ultima perioadă numeroase persoane au ales să-și refinanțeze creditele ipotecare pentru a trece de la ratele calculate pe baza indicelui ROBOR la ratele calculate pe baza indicelui IRCC. 

În contextul în care dobânzile la creditele ipotecare au rămas în mare parte stabile pe parcursul ultimului an, o posibilă explicație pentru creșterea creditării este legată de perspectivele ca dobânzile să înregistreze scăderi ușoare pe parcursul acestui an, în special dacă Banca Națională a României va începe să scadă dobânda de politică monetară.

Pe parcursul ultimei luni, dobânzile au rămas în general stabile. Conform metodologiei de calcul, indicele IRCC are o valoare de 5,97% începând din 1 ianuarie și până în 31 martie, în creștere nesemnificativă de la valoarea de 5,96% înregistrată anterior. Între timp, indicele ROBOR utilizat pentru creditele ipotecare acordate înainte de 1 mai 2019 este de 6,08%, în scădere nesemnificativă de la 6,09%, valoare raportată în cea mai mare parte a lunii ianuarie. 

 

Numărul autorizațiilor de construire, în scădere

Între timp, Institutul Național de Statistică (INS) a publicat primele date cu privire la evoluția autorizațiilor de construire pentru 2024, mai exact pentru luna ianuarie. 

Conform așteptărilor generate de evoluția de pe tot parcursul anului trecut, numărul autorizațiilor este pe o traiectorie descendentă. Astfel, în România au fost acordate în luna ianuarie puțin peste 1.800 de autorizații de construire, în scădere cu 12% comparativ cu ianuarie 2023 și cu 28% comparativ cu decembrie 2023. 

În mediul urban au fost acordate la nivel național 546 de autorizații de construire, în scădere cu 11% vs. ianuarie 2023 și cu 30% vs. decembrie 2023. 

Scăderile sunt și mai ample în cazul suprafeței utile autorizate de dezvoltatori. Astfel, la nivel național, au fost autorizați 421.000 de metri pătrați utili, în scădere cu 25% comparativ cu ianuarie 2023 și cu 46,5% comparativ cu luna anterioară. 

În mediul urban au fost autorizați circa 212.000 de metri pătrați, în scădere cu 31% comparativ cu ianuarie 2023 și cu 54% față de datele raportate în luna anterioară. În schimb, la o suprafață utilă apropiată, de 208.000 de metri pătrați, mediul rural a raportat scăderi mai mici: 17% vs. ianuarie 2023, respectiv 35% vs. decembrie 2023. 

Scăderile înregistrate la numărul de autorizații și suprafața utilă sunt generate în bună măsură de situația din București, care nu are încă un Plan Urbanistic General (PUG), în timp ce Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) au fost anulate în justiție. 

Potrivit datelor raportate de Banca Națională a României (BNR), moneda euro, folosită ca reper în aproape orice tranzacție imobiliară, a avut în luna februarie o valoare medie de 4,9748, identică cu cea înregistrată în ianuarie 2024 și în creștere cu 1,37% comparativ cu valoarea medie de 4,9077 lei din februarie 2023.

Scris de:

Daniel este jurnalist freelancer. Scrie pentru diverse publicații despre industria auto și tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător și produce un newsletter săptămânal despre piața imobiliară. În timpul liber îi place să călătorească și să meargă la evenimente sportive.

Recomandările noastre

Analiza pieței imobiliare din România în aprilie 2023

Vezi analiza

Evoluția pieței imobiliare – RAPORT septembrie 2023 | Date ANCPI și INS | AGENT EXPERT

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare din România în februarie 2024 – date publice

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare în iunie 2023 | Date din Storia.ro & OLX Imobiliare

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare în decembrie 2023 – date proprii

Vezi analiza

Analiza pieței imobiliare în mai 2024 – date proprii

Vezi analiza